Feminismul trece prin stomac

Ce s-ar fi intamplat cu eroina Sylviei Plath din Clopotul de sticla, daca n-ar fi suferit atat de crunt de depresie, s-ar fi nascut in Canada si ar fi incercat cu orice pret sa fie normala? Ar fi fost personajul feminin al lui Margaret Atwood din Femeia comestibila. Singura problema e ca personajul lui Atwood, in incercarea ei foarte apatica de a se incadra normelor societatii, e foarte unidimensionala. Atwood in general mi s-a parut mai capabila sa creeze tipologii cu tuse destul de ingrosate decat personaje cu carne si oase. Asa ca in loc sa avem o femeie crizata bine portretizata ca in romanul lui Plath, avem trei tipologii feminine: mama eroina, roscata vrajitoare feministo-manipulatoare si viitoarea sotie perfecta. Personajul principal e viitoarea sotie perfecta care desi se straduieste din greu sa-si intre in rol, n-o lasa subconstientul si stomacul. Respingerea institutiei evident patriarhale a casatoriei creste exponential cu vegetarianismul si culmineaza in final cu producerea unui tort sub forma de femeie oferit spre consum pretendentului complet siderat. (Insert analiza freudiano-feminista)

Cum nu-mi plac tusele groase nu prea am putut aprecia povestea asta a crizei existentiale feminine plasata in anii 50-60. Dar pentru un prim roman nu e deloc rau. Atwood are mana formata pentru satira si un umor negru sanatos care mi-a picat bine si a mai domolit feminismul subliminal. Cred ca mi-ar fi placut mai mult daca povestea ar fi fost a roscatei manipulatoare decat a posibilei sotii perfecte, dar nu poti sa le ai pe toate.

Advertisements

4 Comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s