Episodul 4: De capatai

Mi-e greu sa scriu despre cartile care m-au impresionat cel mai mult, pentru ca orice as spune nu e suficient. Voi incerca totusi sa fac o insiruire aleatorie si sa-mi motivez alegerea:

William Faulkner – Zgomotul si furia

E una dintre putinele carti recitite si una care, intr-o lume ideala, ar trebui citita de doua ori de catre toata lumea. Cartea asta e o poveste spusa intr-un mod cu totul nou si e o poezie in acelasi timp. Mai multi prieteni mi-au zis ca nu au putut trece de primul capitol, ca scriitura e prea greoaie. Nu mai tin minte cum a fost primul capitol pentru mine prima oara, dar a doua oara ca fost o experienta rara in care am inteles ca nimic nu e intamplator in scriitura aparent haotica a lui Faulkner, ca totul e la locului lui si totul are o semnificatie. La finalul fiecarui roman de Faulkner am simtit o enorma satisfactie, chiar daca lectura nu a fost mereu usoara, in final totul se leaga si poti privi de sus constructia complexa creata de autor.

Kurt Vonnegut – Abatorul 5

Abaturul 5 a fost prima mea intalnire cu Vonnegut si cu postmodernismul. M-a frapat intai umorul negru, autoironia, modul in care tragicul devine comic  si umanismul lui care nu moare niciodata, in ciuda realitatilor potrivnice, apoi felul in care a luat un gen vechi de cand lumea, literatura de razboi, si l-a intors pe dos.

Orhan Pamuk – Ma numesc rosu

Desi nu e tocmai subtire, am citit romanul asta pe nerasuflate, acasa, in statie, in autobuz, asteptand la cafenea si as fi citit si din mers daca as fi avut 2 perechi de ochi, asa de mult m-a prins. Nici nu stiu ce mi-a placut mai mult: povestea, Istanbulul de alta data, misterul, atmosfera, personajele sau constructia narativa. Pamuk a creat o lume in romanul asta, o lume extraordinar de bogata si frumoasa, cu bune si rele, de care nu m-as mai fi saturat.

Italo Calvino – Daca intr-o noapte de iarna un calator

Am ezitat daca sa includ si acest roman pentru ca a trecut ceva vreme de la lectura si ma intreb cum mi-ar placea acum. Imi amintesc mai mult de reactia mea la lectura decat de detaliile povestilor neterminate din roman. Pentru ca eram la o varsta frageda, un fel de inceput al vietii, m-a entuziasmat ideea de poveste fara sfarsit, pentru ca asa ma simteam si eu atunci, un proiect abia inceput, cu finalul deschis. Am savurat joaca lui Calvino, mica lui rafuiala cu critica si personajul cititoarei ideale. Vera si Anda sunt insa de complet alta parere. Am de gand sa recitesc cartea curand.

Fiodor Dostoievski – Fratii Karamazov si Idiotul

Ce adolescent la varsta intrebarilor nu cade sub vraja personajelor lui Dostoievski si a marilor probleme dezbatute de el?

Gabriel Garcia Marquez – Un veac de singuratate

A trecut multa vreme de cand devoram Marquez opere complete, dar imi aduc aminte clar lumea luxurianta cu conquistadori si matusi fantastice. A fost prima mea intalnire cu realismul magic si de-atunci orice tine de acest gen trebuie sa se ridice la nivelul columbianului, iar asta nu e deloc usor, de-asta poate nu m-am dat in vant dupa Salman Rushdie.

Lista ramane deschisa

Advertisements

6 Comments

  1. da, de acord cu abatorul 5. cat despre zgomotul…, nici eu n-am reusit sa trec de jumatatea lui absalom, absalom si mi-am zis ca faulkner e imposibil… la fel si cu ma numesc rosu, n-am reusit mai mult de 20 de pagini. iar mie daca nu-mi plac primele 20 de pag dintr-o carte, o las…

    Reply

  2. Eu stiu din proprie experienta ca uneori reactia la primul capitol e foarte inselatoare. Chiar azi am terminat o carte cu ale carei prime 50 de pagini m-am chinuit aproape 2 saptamani, pentru ca apoi sa o termin pe nerasuflate intr-o zi. E drept ca au fost si cazuri cand prima reactia a fost corecta. Pentru Faulkner si Pamuk pot garanta ca merita efortul, dar stii cum e cu gusturile…

    Reply

  3. Din “calatorul” lui Calvino o sa retin cred ca pentru totdeauna scena actului sexual dintre cititor si cititoare. atat de mult mi-a placut comparatia cu actul citirii, incat mi-am xeroxat paginile si din cand in cand le recitesc.

    Abatorul 5 a fost si prima mea intalnire cu Vonnegut si chiar asa cum zici… o alta perspectiva asupra razboiului. M-a dus cu gandul la Celine.

    Iar de la Garcia-Marquez urmeaza sa mai citesc si alte opere pentru ca Veacul m-a fascinat rau de tot.

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s