Un personaj linistit

In cautarea unor noi autori interesanti, am dat peste Joseph O’Neill si romanul sau Netherland care e in curs de aparitie la editura Leda si a fost elogiat sus si tare de New York Times ca fiind cel mai cel roman post 11 septembrie. Pe mine m-a lasat cam rece cartea asta premiata si laudata de critici si de autori contemporani de-o potriva.

Despre ce-i vorba? Hans e un olandez, care a trait la Londra si apoi s-a mutat in New York impreuna cu sotia si proaspatul lor copil. Totul de merge bine si frumos, amandoi au joburi corporatiste banoase si un loft tredy in Tribeca parca, pana cand se intampla 11 septembrie si se trezesc ca trebuie sa isi paraseasca locuinta pentru a se muta nici mai mult nici mai putin decat la faimosul hotel Chelsea. Nevasta lui Hans sufera de soc post-traumatic si isi ia jucariile si bebelusul si pleaca inapoi pe vechiul continent, la Londra. Ramas singur intr-un hotel bantuit de tot felul de personaje dubioase (un tanar turc costumat in inger, un traficant de droguri, un dentist care are cabinetul in camera lui de hotel) trece printr-o depresie pe care si-o trateaza jucand cricket cu tot felul de imigranti din lumea a treia intr-un parc new yorkez.

Un tip din clasa mijlocie coboara in lumea clasei de jos, a proaspetilor imigranti din tari exotice, taximetristi sau mici gangsteri, de aici si titlul (Netherland, adica tara de jos). Dintre toate personajele colorate si la propriu si la figurat cu care foarte albul Hans ajunge sa interactioneze jucand cricket, Chuck Ramkissoon, un personaj dubios, dar foarte prietenos, este cel care il marcheaza. Un critic zicea ca Chuck e un fel de great Gatsby din romanul lui Fitzgerald si ca Hans e doar naratorul povestii lui. Eu cred totusi ca povestea e predominant a lui Hans, desi prietenia cu Chuck are o pondere foarte mare si e partea romanului care mi-a placut cel mai putin.

M-au plictisit enorm pasajele despre cricket, un joc pe care nu il inteleg si in general mi s-a parut ca romanul asta este despre prea multe lucruri si pentru ca vrea sa spuna prea multe, ajunge sa le trateze pe toate superficial. Iar Hans e un personaj atat de pasiv incat iti vine sa il iei la pumni. O fi toleranta specifica olandezilor, nu stiu, ca n-am cunoscut nici unul, dar e exagerat de calm cand afla ca Chuck e un mafiot violent si cand trebuie sa il cunoasca pe noul iubit al nevestei sale pe care inca o iubeste.

M-a surprins si complexat scriitura lui O’Neill, care are o eleganta si un vocabular de moda veche. Nu e nimic colocvial in intorsatura lui de fraza care mi-a amintit de alt iubitor al infloriturilor din condei, John Updike. A fost pe alocuri obositor pentru ca intalneam multe cuvinte necunoscute la fiecare pagina si m-am apucat sa fac o lista si sa le caut in dictionar, fapt ce a ingreunat lectura. Ma roade putin curiozitatea sa vad cum a fost tradusa, pentru ca nu mi se pare o carte deloc usoara din punctul asta de vedere.

M-a lasat putin in ceata romanul asta, nu pot sa spun nici ca e prost, dar nici nu pot sa fiu de acord cu elogiile aduse de critici. Insa i-as mai da o sansa autorului cu siguranta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s