Murakami vs Murakami

“In tinerete”, am devorat tot felul de romane cu si depre drogati si droguri, de la William S. Burroughs, la memoriile opiomanului englez si simpla prezenta a halucinogenelor era suficienta pentru a-mi trezi interesul. Dar in ultima vreme ma plictisesc groaznic relatarile despre dependenti, daca se rezuma doar la asta. Asa a fost cu romanul Albastru nemarginiti, aproape transparent de Ryu Murakami. M-au plictisit atat de mult orgiile si halucinatiile induse de drog din cartea asta, incat am ajuns sa-l apreciez pe conationalului lui, Haruki Murakami, acest Coelho japonez (macar asta m-a ajutat sa trec peste cele mai lungi si plictisitoare calatorii cu trenul). 

M-am prins ca e vorba de influenta culturala pe care americanii o au asupra unei natiuni pe care nu demult o “tratasera” cu o bomba atomica si de o generatie care s-a rupt cu totul de valorile parintilor si bunicilor lor si nu mai pastreaza nicio urma din disciplina japoneza. Consumul de droguri si sexul sunt pentru ei un raison d’etre si, daca Renton din Trainspotting mai incearca sa iasa din cercul de “prieteni” si droguri, personajul lui Murakami abia daca isi pune problema. 

Nu mi-au placut niciodata oamenii astia care apartin unei gasti fie ea de drogati sau, eu stiu, de filatelisti si care in acelasi timp se dau antisociali. Cat despre scriitura, asta chiar ca nu m-a impresionat: e o relatare autobiografica realista, combinata cu cateva episoade de delir cauzat de consumul de droguri si cam atat. Romanul se termina la fel de brusc cum a si inceput si te lasa cam dezamagit. E totusi admirabil ca a reusit sa evite orice nuanta moralizatoare. 

Si cum ziceam, daca e sa citesc vreun Murakami, il aleg pe Haruki, oricat de comercial ar fi el (de fapt si Ryu se vinde la fel de bine, am auzit). Macar trece de stadiul de autofictiune si se cufunda in imaginar si absurd. Povestirile lui din Dupa cutremur mi s-au parut foarte reusite si nici unele romane nu sunt rele.

Advertisements

3 Comments

  1. ‘albastrul nemarginit’ nu mi=o placut, carte de tinerete, dar intr-o duminica la pranz, aflat in trecere prin cluj si cu perspectiva unui lung drum spre bucuresti in care nu prea mai aveam ce citi am luat ‘in supa miso’, care este splendid.
    haruki … tocmai am terminat ‘elefantul a disparut’. cateva povestiri foarte misto, gen buzzati.

    Reply

  2. Si mie mi-a placut mai mult Haruki Murakami. Cat despre “Albastru…” am scris si eu ca m-a dezamagit. De la Ryu merita insa celelalte, si mai ales In supa miso, un fel de replica nipona la American Psycho. Acum, stiu si eu, parca e cam exagerata comparatia intre Haruki si Paulica a lu’ Coelio din capul junglei. Maybe it’s just me…

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s