Sa cartonam sau sa nu cartonam?

Am si eu o idee preconceputa: o carte trebuie sa apara in editie cartonata dupa ce a dovedit ca are valoare. Nu inteleg de ce editura Polirom a inceput sa publice lucrari de debut direct in editii hard cover. Nu zic, unele poate merita din prima, dar nu si cea pe care am citit-o de curand. 

Ce ma doare mai precis e Urbancolia lui Dan Sociu, o fituica autobiografica pe care o citesti in cateva ore, care m-ar fi amuzat daca o primeam pe email sau o citeam pe un blog. Dar am cumparat-o cartonata si infoliata si ma asteptam sa fie o revelatie, o capodopera a literaturii romane contemporane. Cand colo am dat peste o autofictiunea teribilisto autoironica, care m-a lasat rece. Unde mai pui ca e scrisa cu un font atat de mare incat puteai sa pui cartea pe jos si sa o citesti stand in picioare. Cred ca nu incap mai mult de 2 fraze complexe pe o pagina. De fapt m-a scos din sarite ca am luat-o cu mine l-a drum lung si am terminat-o mult mai repede decat am anticipat si nu aveam nicio varianta de back-up. 

Am inceput aceasta lectura cu mare entuziasm si mari asteptari. In primul rand titlul, “Urbancolia”, m-a facut sa ma astept la un roman poetic, dar n-am gasit urma de poezie in romanul asta desi e scrisa de un poet. Ma asteptam sa fie o poveste citadina, contemporana si am dat peste amintirile fictionalizate ale autorului, multe dintre ele din comunism, dar care mi s-au parut banale. Ma asteptam la o poveste inchegata, o fictiune ancorata in prezentul local si am dat peste un email dezlanat scris cu “laptopul pe coaie” si adresat lui Pascal Bruckner fara niciun motiv aparent, decat, probabil, ca o gaselnita publicitara.

Daca ma straduiesc sa-i dau un sens as putea spune ca e un bildungsroman facut la misto, in care un tip poet se muta de la mama, la iubita lui directoare de imagine si trece de la viata de poet necunoscut de la Botosani, la viata publica din Bucuresti. Daca m-as stradui si mai mult as zice  ca e o poveste de dragoste contemporana, dar e mult prea superficiala ca sa impresioneze. 

E drept ca se citeste foarte usor cartea si zicea cineva ca e scrisa intr-un limbaj obisnuit, iar asta  ar fi un merit. Eu cred ca au apus demult zilele in care erai avangardist daca scriai in limbajul strazii si mai bagai cate o injuratura, neaparat niste labe si niste scene de sex daca se poate neconventional si un pic de scabros care nu strica niciodata la vanzari, ca doar principiile astea stau si la baza ziarului de mare angajament, Libertatea. De fapt problema mea nu e cu autorul a carui scriitura e fireasca si contemporana, ci cu cronicarii care inca se mai extaziaza cand dau de cate o pula, de parca limbajul singur ar face o poveste. Uneori poate o salveaza, dar in cazul de fata nu prea cred.

E drept ca scriitura si aerul de tip care a devenit poet la intamplare au ceva din Bukowski, un Bukowski de Botosani. Stiu ca se poarta je m’en ficheismul, dar m-a cam deranjat personajul principal care e angrenat, fara sa aiba un rol important, intr-o afacere cu trafic de copii si organe si nu are nicio reactie. E prea prins de “iubirea” lui adolescentina pentru Diriga, un personaj cam neverosimil, ca sa-si mai bata capul cu chestii de-astea. 

De fapt ce ma enerveaza e ca simt un inceput de ceva bun in romanul asta, dar asa cum e acum imi pare doar o schita, un joc de-a autofictiunea, neterminat si nefiltrat. Si pacat de titlu…

Advertisements

One Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s