ingerul inutil

Ingerul necesar e un film romanesc in care nu e vorba nici de revolutie, nici de epoca de aur si nici macar despre mizera interminabila perioada de tranzitie. Desi asteptam demult un film bastinas care sa nu fie neaparat inradacinat in realitatile trecute sau prezente ale Romaniei, faptul ca Ingerul necesar nu intra in aceasta categorie e probabil unul dintre pricipalele lui merite, dar poate si defectul lui cel mai mare…

Povestea e simpla: o compozitoare tanara, frumoasa, imbracata mereu in alb, alergica, astmatica, agorafoba si claustrofoba traieste, evident, izolata intr-un mediu aseptic. Viata ei perfect planificata e intoarsa cu susul in jos de aparitia unui admirator secret care incearca sa o cucereasca trimitandu-i mesaje ce aduc cu publicitatea neconventioanala. Aceste mesaje initial haioase devin, treptat, usor terifiante si donsoarei noastre, control freak cum e, ii cam sare tandara … La fel ii sare tandara si bietului public care ramane nesatisfacut rau la final.. Toata sala a stigat aproape in cor ceva de genul “Haidi, bai!” 

Parerea mea e ca domn regizor a scris un scenariu care s-a vrut un thriller absurd in stilul lui Paul Auster, de altfel, “absolut intamplator,” donsoara muziciana astmatica si agorafoba, citeste Trilogia New-Yorkului… Totusi parca a intins coarda prea mult si a tras de ceea ce putea sa fie un mediu metraj ok, ca sa-l faca un lung metraj mult prea lung si repetitiv.

Vizual vorbind, filmul da bine pe ecran, cadre aproape fotografice, studiate in detaliu, dar repetate excesiv, poate si pentru a sugera lipsa de varietate din viata personajului. Oricum flash-back-urile alb-negru din copilarie puteau foarte bine sa lipseasca. Lentoarea cadrelor, tacerea personajelor, acumularea tensiunii si atentia la detalii m-a dus cu gandul la filmele recente ale lui Kim Ki Duk, dar nu se ridica in nici un caz la nivelul acestuia. Cea mai mare diferenta intre acest film si unul de Kim Ki Duk e faptul ca regizorul corean pastreaza ceva surprizator, un moment de “wow” pentru final, pe cand compatriotul nostru nu pune deloc accentul pe vreun final apoteotic si drept urmare isi cam dezamageste spectatorii.

Partea cea mai proasta la acest film e ca vrea sa se elibereze de orice “romanism” atat vizual cat si la nivel de scenariu si din cauza asta e cam ridicol. Cel mai graitor exemplu in sensul asta e un personaj, politist civil care se vrea un detectiv de tip american, care citeste Dilema Veche, e un psiholog versat si care nu numai ca n-are nevoie de spaga ca sa-si faca treaba, ci se ofera voluntar sa rezolve cazul donsoarei noastre, in timpul lui liber. De fapt cred ca personajul asta e cea mai misto chestie din tot filmul, cel putin m-a facut sa zambesc.  

Oricum ma bucur sa vad un film romanesc, care incerca ceva nou si care da bine vizual, chiar daca povestea si implicit jocul actorilor nu au fost tocmai pe gustul meu… 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s