Sirop de tuse

Ziceam mai demult intr-un post ca exista unele carti pe care le inghit la fel de greu precum inghiteam siropul de tuse in copilarie. Imi dau seama ca nu sunt niste romane proaste si totusi imi e foarte greu sa le citesc, le-as arunca din mana, dar nu stiu nici eu exact de ce continui sa le citesc.

Sunt acel gen de carti care pot fi sumarizate intr-o pagina, de obicei un fel de alegorie pe care o dezlegi cam din primele 30 de pagini, fara nici un personaj bine construit (deoarece intr-o alegorie personajele sunt simboluri, nu caractere) si de obicei cu o scriitura cam arida… In aceasta categorie as plasa 2 romane citite (cu greu) relativ recent:

Piramida de Ismail Kadare

Un roman in care tirania faraonilor din Egiptul antic si contruirea piramidelor arhicunoscute sunt o alegorie pentru sistemul dictatorial din Albania comunista. And that’s all folks! Kadare crede ca autorii care “incearca sa se identifice, sa se suprapuna cu personajele dintr-o epoca trecuta, cu optica, psihologia si limbajul acelei epoci”, comit o “greseala.” Parerea lui e ca istoria trebuie “folosita” pentru a releva anumite aspecte legate de prezent, comparand metoda lui literara cu “‘coborarea lui Dante’, deci descrierea Infernului prin optica superioara a perioadei in care traieste scriitorul, ramane singura metoda acceptabila in literatura.” Genul asta de metafore supradimensionate erau la moda pe vremea comunista din cauza cenzurii, dar nu stiu ce valoarea mai eu ele acum. Eu sincer ar fi preferat un roman despre Albania comunista care se petrece in Albania comunista.

Sper sa nu adere prea multi autori la aceasta metoda literara pe care eu o gasesc foarte arida si care impiedica existenta unor personaje bine conturate si duce la aparitia unei lucrari literare fara carne pe oase si cu un gust fad.

Trans-atlantic de Witold Gombrowicz

E un roman care m-a plictisit de moarte. In primul rand scriitura mi s-a parut insuportabila, greoie, plina de exclamatii si interjectii si foarte foarte repetitiva. In plus, personajele mi-au parut niste umbre detestabile si povestea lor complet neinteresanta. Ca o fi reprezentativ pentru situatia polonezilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ca n-o fi, mie romanul asta nu mi-a transmis nimic demn de retinut. N-am inteles de ce unele substantive erau scrise cu majuscula, sa fie oare o ironie legata de pierderea valorii anumitor concepte, nu stiu… Scriitura m-a scos din minti si nu stiu daca e doar vina traducatorului, sau nu.

In rest, povestea asta mi s-a parut varianta nereusita a romanului Calatorie la capatul noptii de Louis Ferdinand Celine. Celine e nihilist pana la capat, iar universul grotesc creat de el are infinit mai multa putere.

Prima impresie despre Gombrowicz e negativa rau, ma intreb daca alt roman de-al lui m-ar face sa imi schimb parerea…

Advertisements

6 Comments

  1. hehe..si Trans-atlantic e mic copil pe linga Ferdydurke :-)) Probabil ca trebuia sa fii avertizat ca Gombrowicz e un fel de Ionesco si ca absurdul si hilarul sint armele cu care face haz de necaz de ingimfarea si egocentrismul natiei poloneze aflate in emigratie!!! (Aici fac o paranteza si tin sa precizez ca, probabil, experienta emigrarii iti da un oarecare avantaj de intelegere a lui Gombrowicz. Am constat ca romanii din diaspora il adora, pe cind ceilalti il gasesc enervant, plictisitor si mult prea dadaist 🙂 La fel ca si cartile despre multiculturalism!)

    Stilul din trans-atlantic e parodia unui fel de-a vorbi (idiom??) al nobilimii poloneze, pentru a sublinia ingimfarea si ideea ca eu “sint destept si nobil, da’ nimeni nu ma apreciaza pentru ca sint un imigrant” 🙂 (amanunte sint multe si se gasesc in cele doua volume ale “Jurnalului” lui Gombrowizc). Dup-aia mai cred, dar nu sint sigura, ca scrierea unor substantive cu majuscule e o trimitere la limba germana, cea vorbita de catre ocupatorii Poloniei, tocmai pentru a accentua ridicolul pretentiilor manifestate de conationalii imigranti!! 🙂
    In concluzie, eu iti recomand Jurnalele, in cazul in care vrei sa-ti schimbi parerea despre Gombrowicz.
    Eu, una, il gasesc incintator prin obraznicia lui 🙂

    Reply

  2. @lilanda – interesant ce zici tu despre stilul lui gombro. Cred ca ai dreptate ca parodiaza limbajul contemporanilor sai, dar uite ca daca nu ai datele problemei nu te prinzi. Acum ma simt cum s-ar simti probabil un american care tocmai a citit o piesa de Caragiale tradusa in engleza 😀

    Cat despre dadaismul lui, aici nu sunt de acord, nu e chiar asa de experimental… Si da m-am prins ca se vrea absurd, dar parca e totusi doar un semi-absurd…

    Mi-a mai zis cineva sa incerc si Ferdydurke (sau cum s-o zice)inainte sa ma hazardez sa-l cataloghez. Asa o sa fac! 😉

    @Fedra – Daca Ferdydurke merge, trec si la Cosmos. Va tin la curent 😀

    Reply

  3. @hobbit – eu zic ca avem voie, ca nu suntem la ora de romana in scoala primara si nici in fata academiei. E doar o discutie relaxata si foarte foarte subiectiva.

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s