anti-clasic

Viata nu tine cont de regulile dramei clasice. Nu are inceput, punct culminant si incheiere. Adica incheiere are, dar e mereu aceeasi si nu are nici o morala sau vreo invatatura. Cei ce incalca legile morale umane scapa adesea nepedepsiti, pe unii ii urmareste constiinta vinovata, pe altii nu.

 In trilogia Bash, Neil LaBute intoarce cu susul in jos drama clasica. Avem 3 povesti:

1) Un business man mormon misogin, care, crezand ca e pe cale sa isi piarda slujba, isi ucide fiica nou nascuta. Mihai Calin e cam inexpresiv in acest rol, isi frange mainile in draci si, desi are pe alocuri niste scanteieri vinovate in priviri, nu poate sa convinga.

2) Un cuplu de tineri studenti mormoni intr-un weekend la New York. Pentru ea a fost un weekend de vis, pentru el weekendul in care l-a omorat pe un poponar batran. Actorul care-l joaca pe “el” povesteste cu o incredibila seninatatea toata intamplarea, nu are nici cea mai vaga urma de remuscari si se straduieste (prea tare) sa mai smulga cate un hohot de ras de la audienta cam amortita. Ioana Flora, in rolul “ei”, are o stralucire discreta, iar personajul e emotionant prin inocenta lui. Cupletul asta mi-a amintit de una dintre povestirile unui autor foarte drag mie, Raymond Carver, care, la fel ca Neil LaBute, are talentul de a insinua socantul si imprevizibilul in viata obisnuita a personajelor.

3. Monologul unei femei care isi ucide fiul adolescent, facut la 14 ani “cu ajutorul” profesorului ei de liceu. Aceasta reintepretare contemporana a dramei Medeei e jucata foarte natural de actrita din rolul principal, care, sub aparenta unei femei absolut obisnuite, ascunde secrete dureroase.

Problema mea cu piesa jucata la Teatrul Act a fost ca, desi mi-am dat seama ca am de-a face cu un text excelent, as fi preferat sa-l citesc, in loc sa-l vad jucat. Nu ma pricep la teatru, dar cand simti ceva de genul asta ca spectator e clar ca ceva e putred in Danemarca… Piesa e foarte lunga, decorul extrem de minimalist si monoloagele bazate doar pe performanta actoriceasca. Pentru mine a fost ca si cum as fi ascultat un audio book impreuna cu mai multi oameni. Unii dintre acesti oameni se stricau de ras cand nu era deloc cazul si au distrus complet momentul cel mai dramatic al piesei.

Vad ca se poarta foarte tare pe la noi dramaturgii americani recenti, insa traducerile sunt cam slabe. Si in aceasta piesa, textul curgea foarte nenatural si nu suna deloc ok in romaneste, pe alocuri am recunoscut niste expresii traduse cuvant cu cuvant din engleza.

Partea buna e ca piesa jucata la Teatrul Act mi-a starnit interesul cu privire la acest dramaturg, pe care insa as prefera sa il citesc in original, la mine acasa, in liniste, cu matul in poala, decat sa-l vad la Teatrul Act impreuna cu niste manelisti care au locuri in primul rand…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s