Realismul isteric

Mi-au picat in mana in acelasi timp On Beauty si White Teeth de Zadie Smith si aleatoriu am ales sa incep cu On Beauty care m-a convins sa incerc si White Teeth.

Am inceput On Beauty cu foarte multa bunavointa pentru ca venisem la un pom laudat de omeni in care am incredere, insa primele 100 de pagini le-am parcurs cu o spranceana ridicata critic. Ma deranja realismul vocii autorului omniscient, faptul ca actiunea se petrece in spatiul universitar si are un aer autoironic a la David Lodge (un autor care nu e tocmai pe gustul meu), un ton usor feminist, tematica multiculturala atat de la moda si colac peste pupaza mai era si vorba despre o familie (si eu nu sunt un mare fan al romanelor de tip saga familiala, desi exista si exceptii si nu putine).

 Aceste 100 de pagini s-au dovedit insa necesare pentru ca fiecare membru al familiei Belsey sa capete o identitate bine conturata si pentru ca apoi romanul sa inceapa sa captiveze. Familia Belsey e o familie birasiala si liberala, mama, Kiki, e de origine Afro-Americana si e o simpla infirmiera, iar tatal e profesor universitar specializat in istoria artei, alb, liberal si adept exclusiv al artei abstracte.

M-a socat realismul acestui roman, nu mai citisem de mult timp ceva scris din perspectiva unui autor omniscient care nu se abate de la scriitura de tip realist, nu cade nici in autoreferentialitate si nici in vreun pic de realism magic. Romanul asta cred ca ar putea fi pus intr-o capsula a timpului si pastrat pentru ca generatii viitoare sa afle cum era sa traiesti la inceputul secolului 21. Intrigat, am vrut sa aflu daca aceasta Zadie Smith e reprezentata vreunui nou curent realist in literatura si se pare ca, intr-adevar, se poate vorbi despre un nou realism pe care un critic l-a numit realism isteric. E drept ca acest critic folosea in sens peiorativ acest termen, criticand-o pe Zadie Smith ca vrea sa cuprinda totul intr-un roman, ca jongleaza cu prea multe personaje si nu ii da greutate nici unuia dintre acestea. El se referea in special la White Teeth cand facea aceste acuzatii.

 Parerea mea a fost exact inversa acestui critic. Mie mi s-a parut ca toate personajele principale din roman au suficienta greutate, iar cele secundare sunt excelent creionate. Cat despre acuzatia ca Smith ar incerca in zadar sa vorbeasca despre tot si toate, eu cred ca i-a iesit destul de bine figura.

In On Beauty, nu se intampla lucruri senzationale, ci e vorba despre viata de zi cu zi a unei familii, unice in felul ei, dar obisnuite in acelasi timp. Smith prezinta doua tipuri de familie, una liberala si una conservatoare, demascand partile rele ale ambelor. In acelasi timp, in roman avem si doua personaje care reprezinta doua viziuni complet opuse asupra artei si a moralitatii.

Fiind ea insasi dintr-o familie birasiala, pe Smith o intereseaza problematica rasiala si multiculturalismul. Un plan important din roman e ocupat de acest subiect atat de actual in literatura contemporana americana si vest europeana.

Pe langa acest multiculturalism, Zadie Smith vorbeste si despre lucruri mai putin politicizate. Titlul romanului e ispirat de o lucrare cu acelasi nume de Elaine Scarry, care e dedicata frumusetii. Daca Scarry vorbeste despre frumusete din perspectiva filosofului, Smith o face din perspectiva romancierului.

Ca majoritatea scriitorilor recenti si multiculturalisti, Smith e o umanista, iar din scriitura ei transpira dragostea de viata si de oameni. Prin intermediul unui personaj secundar, dar care mie mi s-a parut cel mai emotionant (sotia casnica a unui critic de arta ultra-conservator) Zadie Smith propune o atitudine contrara ideii lui Sartre: “L’enfer c’est les autres.” Personajul lui Smith crede ca “There is such a shelter in all of us.” Smith vorbeste despre dragoste fara a cadea in patetisme si lirisme, vorbeste despre modul in care aceasta se schimba si despre multiplele feluri de dragoste.

On Beauty este un roman, despre familie, despre alegeri pe care le facem si ne marcheaza viata, despre frumusete in arta si frumusete fizica, despre casnicie, despre fidelitate, moralitate si dragoste, despre lucrurile inefabile care fac viata frumoasa. Marea realizare a lui Smith e ca reuseste sa nu fie siropoasa sau exagerat de patetica, desi e adesea pe muchie de cutit.

Advertisements

3 Comments

  1. Eu am citit “Dinti Albi” si am in stand-by pe “On beauty” si “The Autograph Man”. Nu sint nici eu de acord cu acuzatia ca nu-si creioneaza bine personajele. Dimpotriva. Iar pe linga umor, mie mi-au placut disponibilitatea ei de a-i intelege/explica pe ceilalti si remarcabila putere de a crea arhetipuri (vorbesc de familia Samad-Aslana si cei doi gemeni care reproduce, la scara mica problemele unui intreg contingent de imigranti).

    Reply

  2. In On Beauty mi s-a parut ca a facut o treaba mult mai buna cu personajele decat in White Teeth. Eu ii dau dreptate criticului, pentru ca si mie mi s-a parut ca in White Teeth incearca sa cuprinda tot: ecologie, feminism, rasism, razboi, lesbianism, absolut tot. Si mi s-a parut ca pe niciunul nu l-a dus bine la capat.

    Dar despre On Beauty, numai de bine, personajele sunt mult mai consistente, mult mai bine reliefate, intamplarile sunt surprinse mult mai elocvent. Mi-a placut. O sa citesc si al doilea roman, ca e singurul pe care nu l-am citit de la ea.

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s