autofictiunea in film: a guide to recognizing your saints

Dito Montiel este regizorul unui film despre Dito Montiel. E drept insa ca Dito Montiel a avut parte de o viata rupta parca dintr-un film, asa ca nu-i de mirare ca viata lui a devit film si inca un film bun. Dito a crescut intr-un cartier rau famat din New York, unde era de mai multe ori sa-si piarda viata, insa a fost salvat de cei pe care ii numeste “sfintii lui.”

Filmul incepe in prezent, cu un mesaj telefonic pe care il primeste Dito, jucat de Robet Downey Junior, si care il propulseaza in trecutul sau de care s-a rupt violent, fugind de acasa, din New York in California, in adolescenta. Intors acasa dupa multi ani, Dito isi retraieste trecutul zbuciumat, se reintalneste cu parintii sai si putinii prieteni ramasi in viata sau in afara inchisorii si se maturizeaza, facand pace cu demonii din trecut si recunoscandu-si sfintii.

Filmul e excelent jucat si excelent construit, trecutul si prezentul se impletesc natural. Montiel isi nareaza foarte dinamic povestea, folosindu-se de diverse tertipuri cinematografice. Sunt foarte emotionante secventele in care personajele se adreseaza direct camerei de luat vederi. Filmul are poate unul dintre cele mai puternice inceputuri pe care le-am vazut vreodata. Un Dito adolescent priveste direct spre camera si spune: “I will leave everyone in this movie!” Si asa si face. Desi eu sunt contra autofictiunii, filmul asta m-a facut sa ma razgandesc.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s