Ryna, ce nume romanesc…

A fost odata o tanara regizoare de origine romana care a studiat in Elvetia si care, probabil cuprinsa de nostalgie, face filme despre patria ei pierduta. Ryna e un film despre in personaj prins intr-un mediu bolnav din care vrea sa evadeze. Aceasta poveste intimista, care se concentreaza pe evolutia unui singur personaj, ar fi putut fi o frumoasa reprezentare a unei probleme mult mai mari, aceea a tinerilor romani prinsi in situatia deloc roza, in care se afla tara noastra. Insa nu este.

Desi are cateva momente bune si o imagine reusita, in mare Ryna e un esec regizoral. Personajele nu stau in picioare, iar dialogurile par traduse simultan de cineva lipsit de simtul oralitatii limbii romane. Singurele momente oarecum savuroase sunt cele in care apar localnici din delta, de exemplu batranelul barbos care spune vrute si nevrute in timp ce i se iau masurile de catre doctorul francez.

Doroteea Petre face un rol aproape identic cu cel din Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii, unul mai mult de compozitie. Fotogenica si naturala fata, insa ma intreb daca nu cumva asta e singurul mod in care stie sa joace si va ramane blocata pe acelasi personaj.

Intotdeauna am crezut ca regizorii romani nu pot face filme bune despre probleme locale, deoarece nu se pot detasa de ele si nu le pot privi de sus. Speram ca un autor care a avut ocazia sa traiasca in Romania si apoi sa se detaseze de contextul local, traind o vreme in strainatate, va reusi o reprezentare mai puternica si mai obiectiva. Cristi Puiu si Nae Caranfil sunt un exemplu reusit in acest sens.

Imaginea Ruxandrei Zenide despre Romania este sumara, stereotipica si superficiala. Filmul colectioneaza elemente locale care pot parea exotice unui occidental: folclor romanesc de calitate (pe care insa genul de oameni prezentati in film nu il apreciaza), tine prelegeri despre latinitatea romanilor (ignorand faptul ca populatia bastinasa de la malul marii e un amalgam de slavi, turci, tatari etc.) si lautarul rrom, omniprezent in filmele recente.

Drama acestei fete imi aminteste de determinismul social al literaturii realiste\naturaliste din secolul 19, care avea in centrul personaje ce nu puteau evada din mediul in care s-au nascut. Problema e ca vremea determinismului realist a cam apus.

Finalul (drumul deschis, asemanator cu vaporul din finalul din Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii) este o incheiere in coada de peste a unei povesti neverosimile, care se misca foarte incet si pare incropita pe ideea “hai sa facem un film in delta.”

Advertisements

One Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s