the cat in an empty room

I guess it’s not bad to be remembered in the sometimes poetically exhaustive words of Wikipedia, as someone who “compared Joseph Stalin to the abominable snowman. She also wrote about onions, cats in empty apartments and old fans in museums.”

I’m not much of a poetry reader, but Wislawa Szymborska’s always seemed to me as familiar as tiny epiphanies I’ve had and then immediately forgotten. Her words carry that same cryptic clarity as Emily Dickinson’s and the same touching way of dealing with the tragic, but denying  it tragicness (yes, I know this word doesn’t exist, but I think it should).

Wislawa Szymborska

A Little on the Soul

Periodically one has a soul.

Nobody has it all the time

and forever.

Day after day

year after year

can pass without it.

Sometimes only in rapture

and in fears of childhood

it dwells within longer.

Sometimes only in the astonishment,

that we have become old.

It rarely assists us

in strenuous pursuits,

such as moving furniture,

carrying suitcases

or tromping through a road in tight shoes.

While filling in forms

and chopping meat

it usually takes the day off.

In a thousand of our conversations

it participates in one,

and not even necessarily in one,

preferring silence.

When our bodies start aching more and more,

it silently leaves the ward.

It’s funny:

it doesn’t see us immediately in a crowd,

it sickens at our attempts at mere advantage

and the shrill clamor of business.

Joy and sorrow

are not all that different to it.

Only in the combination of them

does it stand up.

We can rely on it,

when we are certain of nothing,

and when everything seizes us.

It doesn’t say where it comes from

and when it will disappear next,

but it clearly awaits such questions.

It looks like,

as much as we need it,

also it

needs us for something too.

source
And a poem-like excerpt from her Nobel speech:

“I sometimes dream of situations that can’t possibly come true. I audaciously imagine, for example, that I get a chance to chat with the Ecclesiastes, the author of that moving lament on the vanity of all human endeavors. I would bow very deeply before him, because he is, after all, one of the greatest poets, for me at least. That done, I would grab his hand. “‘There’s nothing new under the sun’: that’s what you wrote, Ecclesiastes. But you yourself were born new under the sun. And the poem you created is also new under the sun, since no one wrote it down before you. And all your readers are also new under the sun, since those who lived before you couldn’t read your poem. And that cypress that you’re sitting under hasn’t been growing since the dawn of time. It came into being by way of another cypress similar to yours, but not exactly the same. And Ecclesiastes, I’d also like to ask you what new thing under the sun you’re planning to work on now? A further supplement to the thoughts you’ve already expressed? Or maybe you’re tempted to contradict some of them now? In your earlier work you mentioned joy – so what if it’s fleeting? So maybe your new-under-the-sun poem will be about joy? Have you taken notes yet, do you have drafts? I doubt you’ll say, ‘I’ve written everything down, I’ve got nothing left to add.’ There’s no poet in the world who can say this, least of all a great poet like yourself.””

post in grup

Noroc cu oameni care mai incita la posturi, in grup de data asta, ca alfel eu nu mai prea dau pe aici.

Si inca un semn ca tre’ sa-l citesc pe Michel Houellebecq asta desi am impresia tot mai pregnanta ca n-o sa-mi placa. Am vazut filmu’ cu particulele elementare parca si am facut cadou si cartea cuiva frantzuzit, se pune?

boladenieve78

Je vous présente Houellebecq. Michel Houellebecq. Pentru ca l-a plictisit istoria din romanele lui Dumas dar i-au placut benzile desenate cu Pif. Pentru ca te pocneste in ochi cu adevaruri precum “people get married to have a personal life”. Pentru ca l-am iubit de la “Particulele elementare” pana azi, cand il savurez in dialog cu Bernard-Henri Levy, si am tresarit dureros a recunoastere citind “Extension du domaine de la lutte” taman cand lucram ca programator. Pentru impertinenta asumata si libertatea de a se contrazice, pentru ca se inchipuie romantic si se vrea iubit. Pentru ca e uman si inteligent si scrie bine.

[interviu houellebecq]

* * *

Micawber

Tocmai mă bucuram că am un interviu cu Wagner, ba chiar unul publicat într-o carte cu ştaif, Wagner’s Meistersinger: Performance, History, Representation (editor Nicholas Vazsonyi). Unul din contributori, Peter Höying, reproduce o convorbire cu compozitorul, sub titlul http://worldwidewagner.richard.de: An Interview with the Composer Concerning History, Nation, and Die Meistersinger. Până la urmă se dovedeşte că discuţia e inventată, cu tot parfumul ei de verosimilitate (la un moment dat intervievatul se plânge chiar că e întrerupt). E frustrant de-a binelea – n-am găsit niciun interviu real cu Wagner şi nici nu am cum să-l întreb, direct, „e adevărat, maestre, că vă plăceau pilotele de puf şi hainele de catifea, după cum susţine Thomas Mann, un individ care s-a afirmat după moartea dumneavoastră?” Aşa că adresa de mai sus trebuie luată ca parte a glumei (să nu-i vină cuiva ideea să-o acceseze). Linkuri la interviuri adevărate n-am.

* * *

bicicleta galbenă

Pentru că a scos din zona de confort atâţia mediocri dovediţi, dar ultra-prezenţi şi obositor de vizibili, spunând lucruri sincere într-o limbă ciudată & adâncă, de o rafinată simplitate. Şi pentru că, de fiecare dată când îi citesc interviurile, realizez cât de ipocrit/ipocriţi sunt/suntem în relaţie cu oameni pe care-i dispreţuim din rărunchi, dar le zâmbim strepezit – precum în viaţă, aşa şi pe bloguri. Da. Deci: Herta Müller.

[interviu herta müller]

* * *

delaskela

când am dat de ’’Ziua independenţei’’ era o zi de iarnă mă învârteam aiurea printr-o librărie văzusem un film cu titlul ăsta mi-am zis băi frate ditamai romanul pentru un film cu extratereştri răi dar eram în mare mare eroare nici vorbă de aşa ceva m-am lămurit citind un interviu într-o revistă dăruită de o doamnă aşa am descoperit pe unul dintre cei mai puternici prozatori din toate timpurile Richard Ford iar ’’ziua independenţei’’ nu are nicio treabă cu filmul e un roman remarcabil, la fel e şi ’’Cronicarul sportiv’’ artă narativă pură glorioasă.

* * *

milfUnde nu i-ar da dumnezeu un d-asta si lu’ Eugenia Voda!

* * *

Simona Radoi Bun, interviul ales de mine este cel facut de Eugen Istodor cu Cristi Borcea: [interviul] Interviu ales din motive obiective, cu mentiunea ca in ziua aparitiei m-a sunat un prieten, dinamovist, sa ma roage sa il felicit pe Eugen Istodor.

* * *

S(f). Vasile Cititorule, ai conştiinţa împovãratã de atâta dialog cu Luciferii zilelor noastre? Ai cugetul nãclãit de atâta “culturã”? Alungã ACUM mirosurile neplãcute de pucioasã din viaţa ta de apoi!

Sigur aţi cãpãtat suficientã lecturã serioasã pentru azi, aşa cã uite un interviu cu tânãra speranţã a ligii terţe, Stelian “Maradona sixtinã” Baban.

[interviul]

* * *

puπla diletantă

mișel houellebecq îmbracă straie de gogâie într-un monolog de oferit drept exemplu pentru interviuri. din sutele de clipuri cu acest superstar dubios ăsta pare a fi un bun start în a-l cunoaște pe musiu, pentru că în ciuda aparențelor excentricitatea insăși – de altfel caracterizantă pentru mișel – se ascunde parcă timorată sub patul acelui hotel din la fel de dubiosul frankfurt.

[alt interviu houellebecq]

* * *

TuPac Cianur

Eu când aud de gonzo, mă gândesc la filmele porno în care actorul o face și pe regizorul, dar și pe cameramanul aruncându-și în centrul atenției șomâlca după care este avidă cucoana din film. Hunter Thompson este un gagiu care pare-se a oficializat gonzo-ul în activitatea jurnalistică, adică și-a pus la bătaie șomâlca, unii au sărit pe ea, iar apoi a scris despre eveniment. Este cam ceea ce retarzii ăia de la Can Can fac când se pun de-a curmezișul drumului ca să nu treacă Mihaela cu Dany, fac poze multe și le vând apoi ca eveniment exemplar de conduită retardă a unei Dive. Thompson a fost un drogat, bețiv, cu afinități gay – a făcut-o pe peștele (vezi poza) pentru niște băieței și a mai produs și câteva pornoace d’alea. Îl admir pe omul ăsta pentru că este schizofrenic de primul grad. Am ales două bucăți de interviu, unul dat în Vanity Fair (1994), pe modelul oracol de școală primară și un altul apărut un an mai târziu, când se pregătea debarcarea lui Clinton la Casa Albă. Nu peste foarte mulți ani, se sinucidea. Treaba se împuțea – nu cu lumea, ci mai ales cu el.

[interviu thompson]

* * *

tlön

[interviul] acest interviu ne ofera o recomandare esentiala. ne arata, de asemenea, ca nu e totul pierdut daca nu o urmam.

* * *

fiction addiction

Nu prea ma omor dupa interviuri pentru ca de multe ori cei care pun intrebarile ma scot din minti ducand discutia in directii irelevante. Exista evident si exceptii, intervievatori care stiu cu cine au de-a face si ce vor sa scoata de la subiect sau subiecti care intorc intrebarile proaste si vorbesc despre ce vor ei calcandu-si respectuos in picioare intervievatorul. Un interviu pe care il recitesc din cand in cand e unul cu William Faulkner pentru ca e incredibil de bogat in ciuda intrebarilor cliseistice. Pe langa filosofia lui de golan zen, ca nu stiu cum altfel sa o rezum, care ma da gata de fiecare data, interviul are raspunsuri la multe intrebari pe care mi le puneam citindu-l: [interviul] Si pentru ca Faulkner mi se pare mult mai golan in realitate decat mi l-am imaginat citindu-i romanele, William S. Burroughs care e cel mai mare golan in scris ma surprinde de fiecare data in interviuri prin calm, coerenta si costumul respectabil: [interviul]

* * *

bătrânul safo

Nouă ne place atunci când sud-americanii încearcă să definească literatura, i.e., încearcă să traseze o linie între realism și fantastic. Și după aia încep să vorbească așa serios despre cărțile lor, despre ce-nseamnă să fii scriitor, cu un aer de sfârșeală. Cu alte cuvinte, ne-am gândit la acest interviu cu Roberto Bolano, pentru că are straniul obicei de a retracta tot ce spune.
[interviu bolano]

* * *

chestii livrești

pentru că este posibil ca Marcel Proust să rămână în memoria oamenilor mai mult după acest chestionar-oracol decât pentru ciclul romanesc În căutarea timpului pierdut, aleg acest “interviu” pentru tema propusă. deci, chestionarul pe care Proust l-a completat la 20 de ani. [chestionarul/interviul lui proust]

* * *

voroncas

interviul ăsta cu woody allen e ca un film perfect de woody allen, e tot miezul lui woody allen acolo, e material dens, e absurdul lui de anii ’60-’70 pe care nu l-a mai regăsit deloc de atâta timp încoace și ne face o mare bucurie să-l revizităm acu în aceste vremuri triste, post-midnight pariziene. (e-n 4 părți, serviți cât aveți poftă și nici nu vă sfiiți!)

the realist writer of an unreal world

A while ago, I used to read Paul Auster avidly. I remember that one of his stories or novels ended with the protagonist’s death, the denouement of an existentialist detective story, holding  “the red notebook” in which he supposedly wrote all his final revelations about the mysteries of life, brought about by his mounting madness. Naturally I became very excited when, years later, I discovered that there is such a book called the Red Notebook. To my surprise, however, the book is not a work of fiction but a collection of the author’s non-fiction, essays, interviews and the like. It doesn’t give you the keys to the universe as I had expected, but it helps create a more focused picture of the author and his views on the role of art. Finding out that Auster sees himself as a realistic novelist came as a surprise, less so his twist on realism. He claims that life holds all the mysteries and that he just bears witness to them. It is the realists that are painting life in an unrealistic manner by stripping it of its fantastic aura. His very brief accounts of extraordinary coincidences and surreal real events that he has collected all his life come to defend his claims. Life truly seems stranger than fiction sometimes.