De Joyce Carol Oates am tot auzit in ultima vreme inaite sa ma apuc de citit. Unii au mers asa de departe incat sa spuna ca “marele roman american”, balena alba dupa care au alergat toti marii scriitori ai respectivei natiuni, va fi scris nu de un autor ci de o autoare, mai precis sus numita. Fanii sunt dati pe spate de cantitatea uriasa a operei oatesiene, femeia e mai ceva ca un grafoman, scrie cate 2-3 chestii pe an, dintre care cel putin un roman fluviu demn de secolul 19. Si avand in vedere ca scrie de vreo 40 de ani, un calcul aproximativ arata marimea cel putin fizica a operei sale.
Cu astfel de informatii la bord am pornit lectura primului meu roman de Oates dintre cele 3 primite cadou de la prietenii mei si fanii ei, anume My Sister, My Love. “Motorul” povestii e “cel mai poetic lucru din lume”, ca sa il parafrazez pe narator, adica moartea unei copile. Evident ca fraza e folosita intr-un mod ironic post-modernist si nu e vorba de nimic poetic in toata povestea asta bazata pe un caz real si demna de un talk show in serial la OTV care sa-i sparga fata pana si Elodiei. O fetita de 6, faimoasa patinatoare copil minune, e gasita moarta in pivnita casei familiei sale.
Naratorul autoproclamat “unreliable” e fratele victimei, adolescent traumatizat care isi aminteste de copilaria lor pana la data crimei si dupa, intr-un stil auto-ironico-postmodernist care nu m-a amuzat deloc si mi s-a parut foarte transparent. Cei interesati de soarta copiilor bogati americani (in)dopati cu medicamente pentru tot felul de boli inchipuite care au initiale in loc de nume, de genul ADHD, si dealerii lor legali care se cheama psihologi, vor gasi tot felul de situatii interesante in cartea asta. Cine cauta un roman politist cu suspans s-ar putea sa fie dezamagit. Desi criminalul e dezvaluit abia la final, chestia e evidenta inca inainte de comiterea crimei.
Dar pentru cei care se uita in secret la OTV, dar in public cititesc autori postmodernisti, asta e romanul perfect. Nu zic, Oates surprinde foarte bine tabloidizarea societatii, disperarea de a prinde macar 15 minute de faima, viata de plastic din suburbiile americane, mizeria din spatele idealurilor corporatiste, perversitatea societatii de consum in general si ce-a mai ramas din visul american, dar, desi e destept scrisa, cartea mi-a dat aceeasi senzatie de jena si scarba simtita atunci cand mai nimeresc pe OTV si raman hipnotizat pret de cateva minute. E o lume in care nu vreau sa intru pentru ca nu exista catarsis pentru scarba pe care mi-o provoaca.
Incearca “Fiica groparului”. Poate o sa-ti schimbi parerea despre Oates.
Multumesc de sugestie! Poate o sa mai incerc un Oates, dar mai incolo. Acum am facut-o mai mult ca sa le inchid gura fanilor din jurul meu, dar mi-e dor de ceva mai clasic.
Vara asta mi-am promis sa citesc macar una dintre marile carti lipsa din bibliografia personala. E tare relaxant sa citesti foste lecturi obligatorii, de buna voie. Sau cel putin asa ar trebui sa fie!
@fictionaddict: daca vrei niste pareri despre Gravedigger’s Daughter a scris lilanda o cronica foarte buna; am scris si eu despre ea, nu foarte entuziast:)
@ caprikorn13: multa lume de incredere o apreciaza pe Oates, parca imi amintesc postul lilandei. Momentan insa nu cred ca e nimic care m-ar putea convinge sa mai pun mana pe vreun roman de-al ei. Nu e rea, dar nu e my cup of tea, ca sa folosesc o expresie mai eleganta decat echivalentul in romana.
M-ai convins sa nu o incerc prea curand. Lasand ironia la o parte, pana acum nu am auzit de Oates (spre rusinea mea?), insa scrisul acela sportiv parca ma face sceptica. Uneori sunt traditionalista, insa chiar nu pot crede ca poti scoate timp de 40 ani cate 2-3 romane pe an, de calitate! Ca la modul scris ca profesie, probabil, dar nu ca pasiune…
Da, si mie mi se pare dubios scrisul in cantitati uriase, dar multi spun ca la Oates asta nu e un defect. Eu mi-o inchipui ca genul ala care nu stie/poate sa faca altceva decat sa scrie. N-as vrea sa conving pe nimeni sa nu o citeasca fiindca nu e deloc rau ce face ea, e chiar impresionant, doar ca nu e tocmai pe gustul meu.