De Joyce Carol Oates am tot auzit in ultima vreme inaite sa ma apuc de citit. Unii au mers asa de departe incat sa spuna ca “marele roman american”, balena alba dupa care au alergat toti marii scriitori ai respectivei natiuni, va fi scris nu de un autor ci de o autoare, mai precis sus numita. Fanii sunt dati pe spate de cantitatea uriasa a operei oatesiene, femeia e mai ceva ca un grafoman, scrie cate 2-3 chestii pe an, dintre care cel putin un roman fluviu demn de secolul 19. Si avand in vedere ca scrie de vreo 40 de ani, un calcul aproximativ arata marimea cel putin fizica a operei sale.

Cu astfel de informatii la bord am pornit lectura primului meu roman de Oates dintre cele 3 primite cadou de la prietenii mei si fanii ei, anume My Sister, My Love. “Motorul” povestii e “cel mai poetic lucru din lume”, ca sa il parafrazez pe narator, adica moartea unei copile. Evident ca fraza e folosita intr-un mod ironic post-modernist si nu e vorba de nimic poetic in toata povestea asta bazata pe un caz real si demna de un talk show in serial la OTV care sa-i sparga fata pana si Elodiei. O fetita de 6, faimoasa patinatoare copil minune, e gasita moarta in pivnita casei familiei sale.

Naratorul autoproclamat “unreliable” e fratele victimei, adolescent traumatizat care isi aminteste de copilaria lor pana la data crimei si dupa, intr-un stil auto-ironico-postmodernist care nu m-a amuzat deloc si mi s-a parut foarte transparent. Cei interesati de soarta copiilor bogati americani (in)dopati cu medicamente pentru tot felul de boli inchipuite care au initiale in loc de nume, de genul ADHD, si dealerii lor legali care se cheama psihologi, vor gasi tot felul de situatii interesante in cartea asta. Cine cauta un roman politist cu suspans s-ar putea sa fie dezamagit. Desi criminalul e dezvaluit abia la final, chestia e evidenta inca inainte de comiterea crimei.

Dar pentru cei care se uita in secret la OTV, dar in public cititesc autori postmodernisti, asta e romanul perfect. Nu zic, Oates surprinde foarte bine tabloidizarea societatii, disperarea de a prinde macar 15 minute de faima, viata de plastic din suburbiile americane, mizeria din spatele idealurilor corporatiste, perversitatea societatii de consum in general si ce-a mai ramas din visul american, dar, desi e destept scrisa, cartea mi-a dat aceeasi senzatie de jena si scarba simtita atunci cand mai nimeresc pe OTV si raman hipnotizat pret de cateva minute. E o lume in care nu vreau sa intru pentru ca nu exista catarsis pentru scarba pe care mi-o provoaca.