Aproape mut

Or fi invetat francezii filmul si americanii l-au impachetat frumos si l-au vandut bine, dar parca rusii sunt cei care se pricep cel mai bine sa il transforme in arta. In Izgnanie se vorbeste foarte putin si se vede foarte mult, fiecare cadru spune ceva si creeaza o stare. Ca si la Tarkovski si Sokurov, povestea se desfasoara intr-o lume care aduce cu realitatea, dar care e de fapt un teritoriu simbolic in care fiecare element are o semnificatie. Lumea creata in Izgnanie, ca si cea din Intoarcerea, e ca o harta a lumii interioare, a sufletului.

Nu stiu de ce la noi titlul a fost tradus Exilul, cand “Izgonirea” ar fi fost mult mai potrivit, mai ales pentru ca etimologic e vorba de acelasi cuvant care a ajuns la noi prin filiera slava si pentru ca este vorba despre “izgonirea din rai” si nu de “exilul din rai”. Sunt multe referinte religioase in film si desi mi-e greu sa apreciez simbolistica religioasa uneori, e foarte rar sa mai gasesti un film contemporan care sa vorbesca despre dragoste, familie si umanitate intr-un mod atat de plastic si delicat.

Mai mult decat povestea, mi-au ramas intiparite in minte imagini, mai ales contrastul extraordinar dintre peisajele industriale  si cele bucolic rurale, dintre oameni si masini, muzica foarte stranie, aproape infioratoare si chipul Mariei Bonnevie, actrita suedeza care mi-a placut foarte mult in Reconstruction, si pe care a fost suprinzator sa o gasesc intr-un film rusesc. Alta surpriza a fost sa aflu ca scenariul e bazat pe o nuvela (cred) a autorului american William Saroyan pe care tare as vrea sa o citesc.