un film cald si unul rece

Mi-era dor de un Jarmush, dar mai bine ma uitam la unul dintre filmele lui vechi, decat sa ma duc la The Limits of Control. Nu stiu daca am imbatranit eu sau Jarmush, dar filmul asta m-a lasat incredibil de rece. Povestea e extrem de repetitiva si, daca alta data gustam umorul lui absurd, acum abia daca am zambit. M-am prins oarecum despre ce e vorba, desi e genul ala de film care nu prea te ajuta sa intelegi, chiar din contra, iti da senzatia ca nu e nimic de inteles. Toate personajele si situatiile pot fi in acelasi timp simbolice sau doar absurde, eu nu pot sa ma hotarasc ce varianta sa aleg, dar vorba unei prietene, cand un regizor colectioneaza atatea nume mari e clar ca scenariul lasa de dorit. Si as vrea sa ii multumesc personajului “femeia in pielea goala” sau, ma rog, nudul cum i se spune in film, pentru ca a mai inviorat spectatorii, inclusiv pe mine. Si vorba ei, “no sex, no guns?”, what kind of movie is this?, as adauga eu. O sa revad Down by Law ca sa imi aduc aminte de ce imi placea atat Jarmush.

Die Welle e un film nemtesc previzibil, dar bine facut. Tocmai imi ziceam ca m-am saturat de filme despre Holocaust si nazisti, dar povestea asta e putin alfel pentru ca nu e nici despre victime si nici despre nemti diabolici sau de treaba, ci despre cum au putut atatia oameni sa se implice in acest fenomen. Un experiment initial aparent nevinovat, facut de un profesor de liceu, are urmari grave. Si coloana sonora e misto: