Cel putin pentru o vreme… Dupa Zadie Smith, mi-a picat imediat in mana Bastarda Istanbulului de Elif Shafak, alta autoare multiculturalista, de data asta de origine turca, in prezent profesoara la o universitate americana.
Bastarda Istanbulului e o carte populata de foarte multe femei, ceea ce m-a facut sa am o reactie de respingere initiala, asa cum am avut in copilarie cand mama mi-a pus in brate o lectura, credeam eu strict “muiereasca”, si anume Mandrie si prejudecata de Jane Austen. Asa cum in copilarie m-am lasat prins in lumea surprinzator de proaspata si amuzanta a unei familii cu mult prea multe fiice, asa si acum am cazut in plasa povestii familiei Kazanci, unde sunt prea multe matusi.
In familia Kazanci, barbatii au o viata foarte scurta, asa ca nu e de mirare ca familia e aproape exclusiv feminina. Intr-un conac din Istanbul traiesc 4 generatii de femei: una bucata strabunica simpatica si atinsa de un alzheimer incipient, o bucata bunica despre care se spune ca ar fi fost Ivan cel Groaznic in alta viata, 4 bucati matusi (una profesoara severa, alta clarvazatoare, alta tatuatoare profesionista si una careia nu i-s toti boii acasa, dar intr-un mod haios) si una bucata nepoata la sfarsitul adolescentei, nihilista si rebela, fiica matusii Zeliha, tatuatoarea. Pe langa aceasta “fauna” feminina, mai traieste in casa aia si un pisoi lenes, care nu are vreun rol decisiv in roman, dar trece gratios dintr-o pagina in alta, contribuind la potentarea atmosferei vrajitoresti din casa familiei Kazanci. Exista ce-i drept si un reprezentant masculin, singurul frate al matusilor, Mustafa, trimis la studii in Arizona in speranta ca va scapa de blestemul barbatilor din familie.
Aparenta liniste din familia Kazanci e intrerupta de vizita surpriza a fiicei vitrege a lui Mustafa, venita la Istanbul tocmai din Arizona, pentru a da de urma trecutului familiei sale din partea tatalui bun, de origine armeana. Aceasta vizita trezeste amintiri din trecutul recent al familiei Kazanci, dar si din trecutul mai indepartat. Adevaruri dureroase despre identitatea tatalui fiicei bastarde a matusii Zeliha ies la iveala, odata cu adevaruri la fel de dureroase legate de “genocidul armean” de care s-au facut vinovati otomanii la inceputul secolului 20.
Autoarea trece cu foarte mare dezinvoltura dintr-un plan intr-altul, de pe un continent pe altul si din trecut in prezent, reusind sa creeze un oarecare suspans si sa creasca tensiunea legata de rezolvarea unor mistere acumulate de-a lungul romanului. Felul in care trecutul influenteaza prezentul in acest roman, cat si felul in care curge scriitura, dar si tipul de mister, elucidat la final, m-a dus cu gandul la Middlesex de Jeffrey Eugenides si la Ma numesc Rosu de Pamuk.
Desi romanul are niste intorsaturi de situatie usor telenovelistice si un suspans aproape de roman politist, Shafak vorbeste de un adevar istoric foarte rusinos pentru turci, dar mai ales foarte dureros pentru armeni si anume “genocidul armean.” Traumele lasate de acest genocid sunt inca vii, iar pentru a incepe procesul de vindecare, e nevoie de o confruntare cu trecutul.
Pentru mine lectura acestui roman, compania matusilor fictive si atmosfera orasului Istanbul au fost o placere. Recomand aceasta lectura impreuna cu muzica din filmul The Sound of Istanbul si cu un pic de Johnny Cash.
Totusi, pentru moment, gata cu femeile! Ma asteapta Jucatorul de go de Kawabata, Trans-atlantic de Gombrowicz si Relatare despre regele David De Stefan Heym… Oare pe care sa-l incep?
deci gata, o sa citesc si eu cartea asta, mersi!
si o sa ma iau si dupa ideea ta din titlu, respectiv o sa scriu o insemnare despre cartile cu prea multi barbati sau cu prea multe femei in ele
auzi, de curiozitate, cite pagini are Bastarda Istanbulului?
Deci s-o citesti! Are ceva pagini, dar e foarte digerabila si cade tare bine la stomac de cititor. Eu am inceput-o dimineata la cafea si n-am mai lasat-o… Nu revolutioneaza literatura, dar, cum ziceam, e o placere s-o citesti…
Astept cu interes postul despre cartile cu prea multe femei/barbati! Sa inceapa razboiul intre sexe!
…cu trans-atlantic?? O carte destul de multiculturala si ea (;-) , care pune perfect in evidenta statul imigrantului, atirnat, undeva, intre doua lumi. Ti-o recomand, mai cu seama ca e singura care am citit-o din cele trei care te-asteapta!!
@lilanda – intamplator, chiar pe asta am ales-o si eu
haha…nici nu ma surprinde!! Din cite vad, sintem addicted cam la aceleasi fictiuni. As putea pune cite-un comentariu la fiecare post de-al tau!! A propos, la categoria Bashevis-Singer, iti recomand Robul!!
Si, mai spun ceva si gata…pentru azi. Mi s-a parut interesanta comparatia “Extrem de tare, incredibil de aproape” cu “Snow”…eu nu m-as fi gindit la asta!! 
Trebuie sa recunosc ca merge cam incet Trans-atlanticul…
Ca sa nu mai spun ca intre timp mi-a facut cineva cadou The Black Book de Pamuk, care imi face cu ochiul intr-un mod foarte provocator… 
Multumesc de recomandare, daca dau de ea o citesc negresit! Paralele se trag de la cititul aproape in paralel…
The Black Book, daaa…:-) I-am citit lui Pamuk 4 carti, iar pe asta am indragit-o la fel de mult ca si “Istanbul”. Abia apoi mi-au placut “Snow” si “Ma numesc Rosu”.
Boala grea lectura asta in paralel, stiu!! Si io ma lupt acum cu “Aripa Dreapta” (pe care abia am primit-o)si cu “Terorist” -ul lui Updike, despre care gurile nordice spun ca are sanse mari la Nobel, anul asta!
Eu am vrut mult sa citesc Bastarda pentru ca in articolul din Cotidianul, in care citisem prima data despre ea scria, spunea ca se aseamana cu Middlesex, iar Middlesex e una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit. Tot de atunci imi plac la nebunie cronicile de familie [recoman Casa spiritelor de Isabel Allende, daca nu ai citit-o deja
].
Asa… acum vreo juma’ de ora am terminat si eu Bastarda si inca mai zambesc. Clar, mi-a placut mult! Dar parca tot Middlsex e mai buna
@lilanda – si eu vreau teroristul lui updike, dar l-as vrea in engleza, asa ca ma abtin sa cumpar traducerea. Mi-am propus sa nu mai citesc traducerile din engleza, ca macar aste e o limba in care ma descurc fara sa am nevoie de vreun intermediar. Si mai sunt si paranoic in privinta chestiilor care pot fi “lost in translation”
@ionuca – clar, Middlesex e mai ampla si mai complexa… dar Bastarda are farmecul ei… feminin
Casa spiritelor n-am citit-o, dar am vazut filmul
acum foooarte mult timp, cand eram pustan…