american gothic+post-postmodernism+detective stories+walt whitman+melville = paul auster

Prima carte de Paul Auster care mi-a picat in mana a fost The Music of Chance, apoi Leviathan, Timbuktu, Oracle Night si cel mai recent, Trilogia New Yorkului. Ce mi-a placut la Paul Auster, la inceput, a fost faptul ca era o combinatie inedita (pentru mine) de familiar si nou. Familiar pentru ca regaseam teme frecvente in literatura americana: povesti cu detectivi, vagabondajul si tema drumului, un pic de interventie auctoriala postmodernista si marinari existentialisti a la Melville. Ce e nou, e faptul ca Auster le da un “twist” personal si foarte jucaus acestor teme vechi, readucandu-le in actualitate.

Dupa cateva carti citite insa, am inceput sa vad dincolo de artificiile literare si m-am simtit ca un spectator la o piesa de teatru, care nimereste din greseala in spatele scenei si vede actorii aranjandu-si perucile si machiajul. Pur si simplu mi se parea ca regasesc aceleasi teme si clisee si ca entuziasmul cu care devoram la inceput cartile lui Auster s-a transformat in plictis.

Mereu dadeam peste eroul tipic austerian, caruia abia ce-i murisera sotia si fiul. Sau dadeam peste vagabondul metafizic, un individ adesea scriitor izolat, proaspat vaduv, care isi ia campii si devine vagabond, intr-un fel de sinucidere fara moarte. Apoi mai sunt cartile geniale, scrise de autorii vaduvi care o iau razna si devin vagabonzi, dar care sunt de o luciditate sau de o lipsa de coerenta atat de devastatoare incat trebuie distruse pentru a nu-i tulbura prea tare pe bietii oameni obisnuiti. Un element recurent e ”caietul rosu” pe care l-am intalnit de vreo doua ori in opera sa. Ca sa nu mai zic ca are un roman care se numeste The Red Notebook, pe care mi-ar fi cam frica sa-l citesc deoarece nu cred ca se poate ridica la nivelul asteptarilor create de mentionarea lui in alte lucrari. De fapt, daca mi-ar pica in mana nu cred ca l-as lasa sa scape necitit, oricat de dezamagitor ar fi.

Chiar ma obsedeaza motivul pentru care Auster trebuie “sa-i scape” pe majoritatea eroilor sai de nevasta si copil inainte de a le darui o poveste. Probabil, ideea e ca numai un personaj suficient de alienat poate patrunde misterul si miezul absurd al existentei umane. Nevestele si copiii i-ar mentine la suprafata lucrurilor si a existentei, aducandu-i mereu cu picioarele pe pamant.

Chiar si asa, Auster imi place foarte tare, doar ca nu cred ca voi mai citi sau reciti ceva scris de el curand, decat, ma rog, daca e vorba de The Red Notebook.